A.C.M.E. 79109
PRET PROMOTIONAL PENTRU PRECOMENZI
PANA LA DATA DE 1-10-2026
Versiune sound cu decodor ZIMO. Lista functiilor se regaseste in
manualul de utilizare.
Începând cu anul 2000, în cadrul unor acorduri-cadru, Grupul
Ferrovie dello Statto Italiane (FS), prin operatorul de transport
de călători Trenitalia și al filialelor regionale ale acestuia, a
achiziționat mai multe trenuri electrice Alstom Coradia Stream.
Aceste trenuri au fost denumite comercial după genul de muzică
”POP”, la fel ca și alte trenuri ale Trenitalia: ”JAZZ”, ”Minuetto”
sau ”ROCK”.
Acestea au fost livrate în trei configurații diferite:
-ETR103, tren format din trei unități, destinat transportului pe
linii secundare unde volumul de călători nu este mare.
-ETR104, tren format din patru unități, care de altfel este și cea
mai răspândită versiune, destinată transportului regional la orele
de vârf.
-ETR108, tren format din opt unități, folosit la transportul
navetiștilor pe rute aglomerate și legături regionale și
interregionale rapide. Spre deosebire de un tren format din două
garnituri ETR104 cu câte patru unități, acest tren oferă avantajul
că nu are cele două cabine de mijloc nefolosite, ETR108 fiind o
garnitură continuă, open-gangway, oferind un spațiu interior mult
mai generos și eficientizat.
Modelul ACME 70109 reprezintă trenul ETR104 ”POP” Trenitalia,
folosit la scară largă în toată Italia.
Caracteristici tehnice:
-iluminat interior atât în varianta analogică, cât și digitală
-lumini alb/roșu în funcție de sensul de mers
-interior fin realizat
-cuplare magnetică a unităților
-SMART PCB - recunoaște și se adaptează automat dacă se folosește
un sistem digital sau analogic. Mai multe detalii în instrucțiunile
de utilizare.
-În mod analogic, PCB-ul recunoaște sensul de mers și configurează
captarea curentului de la boghiul unității care se află în față în
acel moment. Această funcție este utilă în sistemele de bloc ale
machetelor feroviare avansate. În mod DCC (digital), modelul preia
curent de la ambele unități, atât de la cea din față, cât și de la
cea din coadă.
-difuzorul cu sugar case montat din fabrică
-pentru digitalizare, este suficient să înlocuiești conectorul
analogic cu un decoder PluX22
-în analog toate luminile pot fi dezactivate prin intermediul
comutatorului multiplu de pe PCB, al conectorului analogic,
accesibil prin ridicarea reproducerii modulului de aer condiționat
de pe acoperișul vagonului de capăt „A”.
-interfață digitală PLUX22
-indicatorul digital de parcurs iluminat
-motor central 5 poli cu volante de inerție din bronz
-transmisie cu dublu cardan
-inele de aderență pe boghiul motor așezate în diagonală
-tampografie HD